"În sculpturile mele reprezint o simbolistică foarte veche; încerc să pun la punct o armonie între cele patru elemente primordiale: pământul, apa, aerul şi focul. Omul trebuie să trăiască printre acestea şi să ia din toate atât cât îi trebuie. Pe vremuri, atunci când oamenii aveau nevoie de un copac făceau o rugăciune, cerându-şi iertare că trebuie să-l taie; când scoteau o piatră din carieră, se închinau. Bineînţeles, practicile acesta în momentul de faţă sunt desuete. Simbolurile însă s-au transmis prin generaţii şi ele trebuie răscolite, reevaluate şi reinterpretate."
                                                                                            ION MAFTEI